Mimi_77
Bună ziua tuturor,
Mă confrunt cu o problemă care începe să-mi afecteze serios viața personală și profesională. Am observat că mă enervez extrem de repede, uneori și din motive aparent banale. Nu suport să fiu contrazis și dacă cineva întârzie sau nu face lucrurile cum mă aștept simt imediat cum mă înfurii.
Cel mai rău este că izbucnesc în fața celor dragi, inclusiv familie și colegi. După aceea mă simt vinovat și regret enorm, dar în momentul respectiv parcă nu mă pot controla. Am încercat să respir adânc sau să mă gândesc înainte să vorbesc dar în situațiile tensionate uit complet de aceste tehnici.
Sunt momente în care simt că furia vine dintr-o frustrare adunată în timp dar alteori apare instantaneu, fără un motiv clar. Am început să mă gândesc dacă ar putea fi o problemă mai serioasă, poate legată de stres cronic.
A mai trecut cineva prin asta? Există metode care să ajute pe termen lung?
Mulțumesc pentru orice sfat!
Vassy
Mimi_77 Încearcă exerciții de mindfulness și meditație. Sună clișeic dar pentru mine a fost o schimbare destul de mare. Înainte să reacționez impulsiv am învățat să-mi dau câteva secunde de pauză și să-mi controlez răspunsul. Succes!
PaulV
Mimi_77 salut.viata e scurta .ia-o ușor și cu rabdare.Daca ai incredere in tine toate se rezolvă. In viața trecem si prin rele si prin bune, important e sa ramanem stăpâni pe situație.
Sfat: nu mai pune la suflet tot si ai sa vezi că îți va fi mai bine.
iulia_74
Uneori furia exagerată poate fi un simptom al unor probleme medicale, cum ar fi dezechilibre hormonale sau chiar depresie ascunsă. Dacă simți că nu poți controla aceste episoade poate ar fi util să discuți cu un specialist.
andrei_85
Dacă ai un stil de viață haotic și mereu stresant e normal să reacționezi așa....
Ovidiu
Îți înțeleg frustrarea și e foarte bine că îți dai seama că problema îți afectează viața personală și profesională. Primul pas spre schimbare este conștientizarea iar tu ești deja acolo.
Din ceea ce descrii, furia ta pare să fie un mecanism de reacție la stres și la așteptările neîmplinite. Uneori când acumulăm tensiune și nu avem un mod sănătos de a o elibera, ajungem să izbucnim în cele mai nepotrivite momente. Un aspect important este să identifici ce anume declanșează cel mai des aceste reacții: e vorba de control, de lipsa de predictibilitate, de faptul că simți că ceilalți nu respectă anumite reguli nescrise pe care le ai?
În afară de tehnicile de respirație și mindfulness (care pot ajuta, dar uneori sunt greu de aplicat în mijlocul furiei), poți încerca:
- Jurnalul emoțiilor – notează ce anume te-a enervat, cum ai reacționat și cum ai fi vrut să reacționezi. Pe termen lung, asta te ajută să vezi un tipar și să îți ajustezi reacțiile.
-Activitate fizică regulată – furia este, de fapt, o acumulare de energie pe care corpul nu știe cum să o gestioneze. Sportul ajută enorm la reglarea emoțiilor.
- Tehnica "Time-out" – atunci când simți că furia urcă, pleacă din acel mediu măcar pentru câteva minute. Chiar dacă nu ai unde, măcar retrage-te mental, respiră și amintește-ți că ai de ales cum reacționezi.
- Vorbește cu cineva despre asta – dacă simți că furia ta vine din frustrări adunate poate că un terapeut sau un coach te-ar putea ajuta să le înțelegi mai bine și să le gestionezi diferit.
Nu ești singura persoană care trece prin asta și vestea bună este că furia poate fi controlată cu practică și răbdare.
Mult succes și sper să găsești liniștea de care ai nevoie!
iulia_85
draga Mimi, eu am invatat de la Barbara O'Neill ca, de fapt, este vorba despre un dezechilibru hormonal. Progesteronul este hormonul bunei dispozitii, iar cand acesta este la nivel scazut si, implicit, estrogenul se ridica pana la cer, apar multe, multe probleme atat emotionale, cat si de sanatate. printre problemele de sanatate, enumar: fibroame, polipi, chisturi ale aparatului genital, noduli mamari, endometrioza (de care sufar si eu!)... imposibil sa nu te confrunti cu ceva de aici. apoi, progesteronul scazut duce la o stare mintala la fel de scazuta, iar saracile fete sunt diagnosticate cu depresie si se indoapa de pastile, cand, de fapt, nu au suficient progesteron in organism.
dar exista remediu, si e chiar la indemana.
1. mananci crucifere in fiecare zi: varza alba, varza de bruxelles, varza kale, broccoli... sau
2. iei supliment cu indole, care e precursor al progesteronului sau
3. folosesti crema cu YAM salbatic in fiecare seara, 3 saptamani pe luna. in saptamana cu menstra faci pauza.
in cateva luni de zile ai sa stralucesti! "happy wife, happy home", ca sa o si citez pe Barbara O'Neill. Gasesti pe YT usor video in care vorbeste despre "hormonal imbalance". 🙂
ajuta, de asemenea si poate cel mai mult, sa te spovedesti curat, sa te impartasesti.
eu am o saptamana de cand am inceput tratament cu indole si cu crema cu Yam salbatic, m-as bucura sa simt pe cineva alaturi de mine in cursa asta. 🙂